Rodica Bețișor este profesoară de fizică la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Bălți de mai bine de 20 de ani. Încă din copilărie îi admira pe învățătorii și profesorii, care o ghidau cu grijă și dedicație în lumea cunoștințelor, iar când era studentă la facultatea de Tehnică, Fizică, Matematică și Informatică, a decis că va urma calea pedagogiei.
„A fi profesor, în viziunea mea, înseamnă a fi cel care stabilește echilibrul, prin cunoaștere și autocunoaștere, prin profesionalism și intuiție, prin efort și dorință” spune Rodica Bețișor, menționând că profesia de pedagog, este o onoare, onoarea de a crește personalități, de a învăța împreună cu elevii și de a privi cum evoluează aceștia. Această profesie este una dintre cele mai importante din lume, deoarece anume datorită profesorilor, copiii își descoperă potențialul și sunt motivați să crească.
Pedagogia este o profesie nobilă și importantă. Rolul unui pedagog în viața copilului este de a-l ghida atât în ceea ce ține de mediul academic, cât și în viață. Profesorul trebuie să fie un exemplu pentru elevii săi și să-i învețe cum să se integreze în societate.
Acest material este elaborat în cadrul campaniei „Alege să fii profesor, inspiră generații”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova în parteneriat cu UNICEF Moldova.
Educația schimbă Moldova! Alege să fii profesor, inspiră generații!